Monday, December 17, 2007

Nu clipiti!



...daca se poate, nu clipiti!...ca nu se stie ce pierdeti… traieste clipa?!... si cu clipa de ai impartit-o cu iubita ce faci? O imparti pe din doua? Sau i-o dai ei, ca tot ce e al tau e si al ei. Dar clipa pentru parinti? Dar cea pentru copii? Si cea pentru prieteni? Si cea pentru Dumnezeu? Si cand iti vine cateodata sa tragi o linie groasa sub tine, ce faci?... le numeri? Nu le numeri, ca nu poti… traiesti totul in fiecare clipa. Si intreb si eu ca un Gaga: un an cate clipe are? Clipe cu iubita, cu parintii, cu copiii, in casa, afara, pe strada, in aer, in gand, pe o stea, la serviciu, in baie, in iarba, pe cer, cu prietenii, cu Cel de Sus, cu Cel de Jos, cu totul… Atatia ani de matematici inferioare, medii si superioare si nici macar nu stiu cum se fac operatiile cu o clipa! Ei si la ce bun sa aduni clipe? Traieste-le doar! La Multe Clipe!... si daca se poate, nu clipiti!...

1 comment:

Razvan said...

Mi-ai saltat migea la fileu, prietene, cu poezia ta...goana asta dupa clipe…uneori ma gandesc ca ar trebui sa iubim toate clipele, si bune si rele, ar trebui parafrazand cuvintele biblice sa le iubim ca pe noi insine, sa le intoarcem si obrazul celalalt, sa le imbracam pe cele goale, sa nu le furam de la altul, si tot asa.
Poate de aici si placerea de a face fotografii; sa prinzi clipa, freeze the motion, opreste timpul si spatiul acum, exact acum, ca suntem fericiti…dar timpul isi are legile lui, iar noi ne alegem cu un sertar plin de clipe incremenite…uite, aici eram cu mama si cu tata, la mare…aici eram cu prietenii mei din liceu…pe tipul asta nu mai stiu cum il cheama…si aici e cand am mers noi doi prima oara pe trivale…uite-l aici pe Darie, ce mic era, Doamne, in primele zile…haha-uite si zmeul, la Cumpana, ce ne-am mai distrat, pana cand ni l-a rupt vantul…
Toata tineretea bunicilor si a parintilor mei a incaput in ineluctabila cutie de pantofi. Acum avem dimensiunea digitala, si toate clipele alea sunt acum pastrate in 1 si 0. 1 la 0 pentru noi, desi tot timpul castiga pana la urma: sertarul se umple cu tot mai multe clipe, mii de fotografii incap pe un disc, in fiecare an mai multe discuri…nici nu te mai uiti la ele, doar verifici discurile din cand in cand, sa vezi ca mai functioneaza, mai faci o copie pentru siguranta, si respiri usurat, clipele sunt in continuare acolo, nenumarate, nepretuite, dovada fericirii tale si dovada a ceea ce esti.