Thursday, September 6, 2007

Picatura 4


Razvan Mitulescu, 3 august 2007, Toronto


Ati observat ca in general oamenii isi fixeaza repere de timp in cifre rotunde? Ne vedem la 5 si jumate sau la si douazeci.. Nimeni nu isi da intalnire la cinci si unspe minute. Daca intarzii ti se aminteste de “sfertul academic” ca de un timp respectabil, cu studii inalte, ca si cand “12 minute” ar fi analfabete.
Incepi serviciul la sapte dimineata. Ajungi la sapte si 3 minute, dar treci in condica “sapte-zero-zero”, 3 minute nu conteaza iti zici. Daca ai ajuns un pic mai tarziu insa - la si 9 minute - si erau deja alti colegi inaintea ta in birou, cu cafeaua aburinda in cana de serviciu (pe unele scrie “who is the boss ?”), treci in condica “sapte si zece”. Lasi un minut de la tine, desi pe asta il simti si planuiesti sa ti-l rascumperi citind inca un articol din ziarul colegului care vine cu metroul.

Ca si cand timpul nu ar trece continuu, ca si cand spatiul intre “si 5”, “si 10” si 15 ar fi gol, ca si cand putem ignora un minut.
Pledez pentru demnitatea minutelor dintre “si cinci” si “si zece”.

Ce-ar fi daca la fel ar sta treaba si cu lungimile? La oftalmolog ti-ar da dioptrii din 5 in 5. Sau daca autobuzul ar lua tot a cincea persoana din statie? Cum te-ai simti atunci sa fii mereu persoana 3 sau 4? Sau daca firele de par ti-ar creste doar din cinci in cinci? Ori inima ti-ar bate … ai tine-o tot intr-un atac de cord! Probabil ca ar fi imposibil sa innoti intr-o mare facuta din picaturi rare, tot din 5 in 5. totul e continuu. Ce ai intelege daca ai citi paginile unei carti din cinci in cinci?

Totul e legat, secundele de molecule, undele herziene de caietul de fizica al elevului de liceu, romul de marinar. Hazardul are o consistenta a lui. Axiomele sunt copiii rebeli ai conventiilor cu care vietuim noi intre doua diviziuni de timp si spatiu, oricat de mici. Vibratia miraculosa din care e facuta viata, poate fi determinata printr-o ecuatie poetica, multumitor de exacta. Ma descumpanesc insa numerele cu 33 in perioada. Sau 66. Sunt ca niste discuri de vinil zgariate, fac acelasi loop la infinit, ele nu stiu de sfertul academic, nu ajung niciodata la o intalnire. De cata dragoste e atunci nevoie sa poti sa le iubesti si pe ele?

Stau pe fundul piscinei - in apnee - si privesc la picioarele oamenilor de deasupra cum se misca ritmic. Ma uit la ceas, simt ca inca mai resist. Incep sa-mi aud inima in urechi. Ma uit din nou la ceasul meu automatic ale carui limbi aluneca lin, nu sar din secunda in secunda ca cele electronice sau cele cu quartz.
Si mi-e imposibil sa ma hotarasc in ce moment sa ies pentru portia de aer. Pot oare sa mai rezist pana la si 15?

1 comment:

Imola si Lucian said...

ce ziceti de o limita de viteza de 19 mph? asta e reala... poate ca si altii s-au gandit la egalitatea in drepturi a tuturor numerelor.