Thursday, March 13, 2008

Matemuzica


desi nu pare sa aiba legatura, totusi muzica e matematica. daca stapanesti bine notarile muzicale, poti quantifica de la simfoniile lui Beethowen pana la oftaturile catalizatoare ale Lui PJ Harvey ori Bjork. desigur, mai greu cu redarea exacta a timbrului vocal, dar nu ma indoiesc ca niste isteti nu ar putea dezvolta vreun software ceva.ieri seara am fost la un recital de pian. la Massey Hall, o sala cu ceva istorie in muzica, poate Carnegie Hall-ul torontonian. pe scena simpla, doar Chick Corea si pianul. ascult de mult Chick Corea. pentru ca imi place si nu imi place - deci ma intriga - am vrut sa il ascult live, si in general sa il ascult mai mult. muzica lui e hartuitoare, parca ia o idee si in mijlocul ei sare la alta, cu treceri alambicate. cand ii prinzi firul, iti rupe melodia. dar dupa o vreme te obisnuiesti sa asculti asa, ochiadele astea, ca in viata cand vezi atatea lucruri pe care nu le intelegi. adica intelegi, putin aici, putin dincolo.si totusi iti place atat de mult, te zemui pana la coate de viata.
muzica lui m-a dus cu gandul la fractali muzicali. imaginea de ansamblu e facuta din structuri filigranate aproape identice cu insusi ansamblul. ca o respiratie facuta din multe respiratii mai mici. si daca in realitate lucrurile stau invers, si matematica in esenta e muzica? care ar fi atunci melodia intrinseca a unei ecuatii de gradul 3? o integrala, sau niste relatii din geometria non-euclidiana ar suna ca niste simfonii, complex, sau dimpotriva, doar cateva note cristaline la flaut? si camasa pe care o port are melodia ei specifica, din moment ce fizic, muzica e vibratie, iar camasa e facuta din fibre 60%bumbac-40%polyester. adica atomi. adica vibratie.cine aude melodia camasii mele? De unde pot sa cumpar ultimul album al canii mele de ceai (a luat un grammy pentru angajarea si forta milioanelor de viori quantice care intra epocal cand apa fierbinte umple cana si intra in rezonanta cu argila).

Chiar si logica sahului ar putea fi deturnata de la saispatrule magic la salturile matriceale pe cercul cvintelor. armonie garantata. rocada simfonica. mat.