Thursday, December 13, 2012

de prin casa...

câinele timpului
l-am împăturit în patru
şi de-atunci într-una
latru...

latru...

Friday, April 27, 2012

Saturday, March 17, 2012

Time Birds (in the afternoon)


Povestea filmului:

Elena a facut pasarile din hartie de ziar si globulete (pentru Craciunul trecut), eu am gasit un ceas ratacit pe strada.
Darie a zis sa facem si limbile sa se miste (astia mici n-au frica de timp!) Cum n-aveam nici o sansa sa repar ceasul, am zis ca ii redam demnitatea cu un film.
Primul nostru film in echipa. Povestea s-a nascut natural. Pe seara am facut montajul, si coloana sonora a devenit un cantec pe care l-am inregistrat cam cu un an in urma.

Vizionare placuta va ureaza echipa: Razvan, Elena si Darie

Va urma

Thursday, January 19, 2012

Înger prin alianță



În definitiv, 3 zile nu era mult. Adică pentru unul care se dăduse cu snowboard-ul prin cimitir, făcând slalom printre pietrele de morminte mai bine de o oră, până a chemat careva poliția de l-au oprit.

La percheziție i-au pus într-o pungă de plastic cu zip-lock ce avea asupra lui: un înger din buzunarul de la piept, ceva mărunțiș cultural de prin buzunare, și un rucsac plin cu griji cam ieftine și cam jerpelite. Între noi fie vorba, încăperea în care îl închiseseră mirosea cu mult mai rău decât oricare din zdrențele lui sociale.

“Profanezi morminte, omule!” i-a zis cu ton dojenitor. “Nu, domnule polițist! Mormintele sunt goale. Am văzut eu când au plecat cu toții de acolo, acum câteva seri. Au coborât la metrou, alții au luat tramvaiul 39”

S-au dus să verifice. Cu un scalpel tăiau mormintele pe burtă, ca în piață, peștii. Marginile mormintelor cădeau flasc în interior. Doar aer era acolo. La sfârșit le-au cusut cu sfoară, să nu le umple zăpada. Din greșeală unul a lovit o piatră funerară; piatra s-a spart ca un ou. Gălbenușul se scurgea vâscos în zăpada murdară călcată de oameni. Intrigați, au mai ciocnit câteva pietre de mormânt, dar de acum, cojile se împrăștiau cu zgomot sec, goale. Plecații luaseră interiorul pietrelor…și interiorul trecutului…scobiseră până și lumina din felinare. Luaseră tot. Polițiștii se uitau descumpăniți unii la alții. “Si cu ăsta ce facem?” zise unul arătând spre el. I-au dat drumul chiar din prima seară. I-au dat și îngerul înapoi, și rucsacul și tot.

Apoi el a plecat într-un alt oraș cu primul tren. Și calea. Și Adevărul.

Ajunse intr-o seară. Ningea liniștit. Dealul de la cimitir respira regulat, semn că era deja adormit. El trase cu un gest brusc fermoarul peste melodie, până sub bărbie. Apoi așeză încet placa în zăpada curată; își puse calm legăturile, casca, mănușile. Cu ochii strâns închiși și lacrimile date la maxim, își dădu drumul la vale, ocolind cu balans ușor ca de dans, pietrele de căpătâi. În urmă lui pe morminte se așezau tremurând, că niște fluturi de iarnă, bilete de tramvai și metrou.