The Unknown

       Întotdeauna începe simplu. Și întotdeauna se complică la final. Nu e suficient să provoci hazardul și el să îți și răspundă; trăia cu teama că mesajele lui nu vor fi niciodată citite, așa cum se temea că nu îi va fi dat să urce măcar o treaptă pe vreuna din scările evolutive posibile.

      Era prima oară când punea un mesaj. Dar nu știa ca avea să aștepte câteva zile printre rafturi. Venea dimineața și pleca seara. Începuse să se teamă că vânzătorii îi vor interzice să mai intre în magazin: petrecea prea mult timp pe acolo. Dar spre surprinderea lui, nimeni nu îl întrebase nimic, ba chiar doi dintre casieri începuseră să îl întâmpine cu un mic zâmbet. Altfel, propriile-i haine începuseră să miroasă ca cele din raft. Cu toții știm că într-un magazin de second hand hainele au acel miros specific, molipsitor, mirosul celei de-a doua vieți. Așa se explică de fapt de ce timpul nu are miros : timpul nu își trăiește niciodată a doua viață. 

      Pe el îl fascina ideea că hainele pot să ducă ceva din personalitatea celui care le-a purtat către următorul purtător. Sunt oameni care inconștient poate  chiar se tem de acest lucru și de aceea nu poartă niciodată hainele altuia. Mai ales pe-ale necunoscuților. 

       

     (eu unul dacă mă întrebi, oricât de spălat ar fi tot nu aș purta Trecutul Altuia) 

     Pândea ca cineva să ia acea jachetă. Mesajul îl pititse în buzunarul de la piept și desigur, nu spera ca acela să fi căutat chiar pe loc în magazin, prin buzunare. Așa că jocul lui era următorul: după trăsăturile cumpărătorului urma să țeasă o posibilă urmare. O față tristă ar fi lăcrimat cumva alinată de duioșia acelor câteva rânduri; un chip aspru ar fi mototolit hârtia aruncând-o fără o vorbă; cineva mai relaxat s-ar fi oprit o clipă frământând bucată de hârtie între degete, apoi ar fi început o căutare pe internet la numele și numerele de pe hârtie (ar fi renunțat mai apoi, poate descurajat de multitudinea de variante sugerate). 

      Dar jacheta a fost scoasă din raft de o femeie. Evident, nu o cumpăra pentru ea, doar era o jachetă bărbătească.  Cu gesturi rapide ea a început să caute prin toate buzunarele. Inima lui bătea puternic, surprins de șansa nesperată de a vedea reacția la mesaj. Fără să știe că e privită, ea se întorsese cu spatele în direcția lui; scria la rândul ei pe biletul găsit. Apoi grăbindu-se către ieșire, a bagat biletul într-o altă haină, după care a dispărut.

    Fără să stea pe gânduri, el s-a dus la prima haină posibilă a drumului ei, să găsească răspunsul. Urmară câteva zeci de minute tensionate, lumea începuse să vorbească. Trebuia să afle ce îi fusese scris…așa că se hotărâ să caute prin buzunarele tuturor hainelor din magazin ‘’Și la nevoie prin buzunarele tuturor hainelor purtate vreodată în lume!’’

 

 

       Ce a urmat a fost neprevăzut. Nu a găsit niciodată răspunsul căutat, însă cu timpul asta încetase să mai fie relevant pentru el. Ceva mult mai puternic îl mâna acum: găsise alte mesaje, alte răspunsuri, povești inimaginabile…de la simple chibrituri, bricege și liste de cumpărături, până la nasturi de diamant, săbii escalibur, păsări phoenix, pietre cu legi de foc, herghelii de cai sălbatici, valuri cu coame de aur, pești cu cap de taur și ochi algoritmici, cântece ascunse prin cusături, ori mirosuri care îi înțepau degetele ca niște ace…Toate aceste descoperiri aveau să îi contureze harta unui loc fantastic, în mijlocul căruia îmbătrânea și uneori ca prin vis i se arăta un monument pulsând de viață; el întreba umbrele care treceau pe acolo și i se șoptea că este Îngerul Necunoscutului. Cu cele mai firești gesturi se așeza în genunchi și încerca să muște din piedestal, înfometat. Dar piedestalul se retrăgea în sine însuși. Înainta încet și iar încerca să muște, până când reușea să-l atinga…dar dinții i se rupeau cu un pocnet sec. Dinții îi erau din lemn, unghiile lui erau de lemn, lacrimile erau de lemn…

 

     Niciodată n-a mai reușit să își dea seama dacă acel delir era chiar viața lui ori va veni un moment când visul se va sfârși. Între timp, monumentul îngerului necunoscut creștea cu fiecare răspuns…

 

     Din când în când își reîntâlnea în vreun buzunar, propriile-i mesaje. Și uneori lacrima la duioșia cuvintelor din mesaj, alteori cu o expresie aspră și fără vreo vorbă arunca hârtia...

***

nota: desenul este facut de Darie si se numeste "The Unknown". Acest desen m-a inspirat. Thank you, my son...