Tuesday, February 8, 2011

drive-in


Trecutul este o oglindă retrovizoare. Când merge înainte, viaţa trebuie să tragă cu ochiul înapoi. Mai ales la curbe, la intersecţii. La volan, te uiţi în oglindă când schimbi direcţia. O privire scurtă e de ajuns ca să poţi merge pe drumul tău în siguranţă. Nu trebuie să zăboveşti însă prea mult cu privirea către trecut. Târai după mine de ceva vreme câteva subiecte care mi-au atras atenţia, fără a reuşi să le storc de sens aşa cum ar merita. Și să fi crescut ceva poezie pe lângă ele, din diverse motive eu nu am reuşit să o culeg încă. Aşa că vă las pe voi să o faceţi, dacă vă inspiră.


1.

M-am văzut pe interior cu o oarecare ocazie hi-tech, şi am rămas înmărmurit de cât de roz-transparent-curată este carnea şi cărările ei…de cât de limpezi sunt lichidele care ne străbat, fiecare cu treaba lui. Nu se putea templu mai bun pentru suflet. Este doar chestie de Lumină.

2.

Aţi auzit de “graphene” ? Este materialul cel mai subţire făcut de oameni. O foaie groasă doar cât un singur atom, dar mai rezistentă decât tot ce cunoaşte ştiinţă până acum.

3.

Dar de “Silent disco” aţi auzit? Un concept funky, tehno-decadent şi eminamente urban, în care fiecare participant ascultă la căşti aceeaşi melodie (emisă de DJ prin unde radio) şi dansează. Probabil că pentru cineva care pică în mijlocul petrecerii respective, senzaţia trebuie să fie ca la “Nunta muta”, filmul dealtfel foarte reuşit al lui Mălăiele. Chiar, cum ar fi o “silent hora”?

4.

O altă adunare interesantă trebuie să fie la “drive-in church”, fenomen apărut prin anii ’60, unde altfel decât în ţara lui “drive-in” anything. Există drive-in cafea, drive-in mâncare, bancomate, cinematografe şi probabil multe altele. Ca ortodox m-am întrebat cum îngenunchează tipii aia din maşini. Imediat mi-am dat seamă că nedumerirea mea nu îşi are rost… în plus ar fi fost hilar să îi vezi în chiloţii lor californieni de baie, bătând metanii. Straniu cum orice urmă de pioşenie dispare în preajma plajelor, deși sunt locurile cele mai minunate. Dar lucrurile nu sunt niciodată simple, ci doar le putem trata simplist. Şi asta mi-a fost dovedită o dată în plus de “Dilema linguritei”, acest obiect ritualic folosit la Împărtăşire, şi care a fost supus unor largi dezbateri în istorie.
Drive-in cinema a dispărut, o dată cu televiziunea, şi e de presupus ce se va întâmpla şi cu celelalte drive-in-uri, acum că avem conexiune la internet!

5.

Flash mob - o expresie a mulţimii de data asta dansantă şi plină de veselie. Un fel de spectacol surpriză, cum e o ploaie veselă de vară. Oameni de toate vârstele, încep să danseze sau să cânte la unison în locuri publice; apoi o dată ce au terminat, se disipă iar în mulţime. Un gest anonim şi modest, în numele muzicii şi al dansului.

6.

Aţi gustat vreodată mâncarea etiopiană? Ori cea coreană? Nu pierdeţi ocazia, pe mine m-au surprins cu gusturi şi arome de pe altă lume.

7.

La ceas de iarnă: cald în casă, vin fiert şi castane coapte, trăiesc intens câteva amintiri povestite de tata şi mama; am aflat cu surprindere că în tinereţe tata a sărit cu paraşuta. Apoi ca un cadou de anul nou, în seara de revelion au dansat o geampara care ne-au luat nouă, privitorilor, sângele la goană. Ah, Dobrogea!

8.

Şi tot legat de iarnă, mergând la săniuş cu fiul meu, m-am gândit la evoluţia săniuţei în 30 de ani. De la sanuitele grele cu şine sudate din cornier ruginit, furat de pe şantierele comuniste (pe care trebuia să-l luăm la glașpapir în fiecare iarnă) la sanuitele ergonomice termosuflate sau termoformate, frumos colorate şi extrem de sigure, care nu mai pun copiii în pericol să-şi spargă dinţii (spun din experienţă), să-şi prindă degetele când se ciocnesc, sau să-şi lase pielea pălmuțelor aburinde pe fierul criogenizat.

9.

Aţi văzut vreodată de aproape frumuseţea florilor de mină? Nu cred că există artist mai desăvârşit al formelor şi culorilor abstracte. Caietul de schiţe al Lui Dumnezeu! Tot în aceeaşi secţiune a muzeului R.O.M. poţi să pui mâna pe un meteorit, a cărui structură cristalină nu seamănă cu nimic de pe pământ şi care m-a făcut să tresar când l-am atins; și nu pentru că e atât de vechi, ci pentru că a călătorit atât de mult.

10.

Oraşul în care trăiesc mă ameţeşte cu diversitatea lui. Întrebări: cât de departe poate un individ - şi apoi o comunitate - să meargă cu acceptarea multiculturalismului, a diversităţii? Şi ce înseamnă chestia asta cu adevărat? Ce este strict cultura unei comunităţi? Care sunt valorile ei de care nu poţi şi nu trebuie să te debarasezi, şi ce e balast? Unde tragi linie între religie şi cultură, când ele se întrepătrund în timp în sufletul unui popor până la contopire? Unde tragi linie între patologic şi normal, când limitele moralei sociale variază în funcţie de vremuri?

Aşa e posibilă existenţa unui grup de cateheză ortodoxă susţinut de nişte greci inimoşi – Metamorphosys - la care participăm şi noi şi alţi români, ucraineeni. Şi tot aşa e posibil ca în acelaşi oraş să fie un întreg cartier de gay, care îşi pun însemnele pe străzi, la balcoane şi pe maşini (ştiţi: curcubeul - sunt foarte supărat pe ei, simt că au furat copiilor curcubeul, mişeleşte). Cum e posibil ca într-o parte a lumii (Canada) să se descopere în mod uluitor cum se fabrică sânge din propria piele ca să se evite nevoia de transfuzii, în timp ce în altă parte a lumii (Iran) să se decidă în instanţă dacă o femeie va fi omorâtă cu pietre? Pot oamenii să le accepte pe toate astea fără graniţe teritoriale între culturi?

11.

Şi dacă tot a venit vorba de popoare, am aflat că românii au oferit ajutor comunităţii ortodoxe de la Muntele Athos pentru mai bine de 400 de ani. Posibil ca azi să nu mai fi avut un Athos, dar din fericire ai noştri au pus umărul. Unde sunt acum românii de atunci?

12.

Deşi în plină epocă “green”, când deja discursurile pionieresti gen “hai să salvăm planeta” au devenit obsolete, când vezi fotografii din spaţiu ale “Great Pacific Garbage Patch”, tot te întrebi dacă viitorul pământului nu va fi ca în filmul Wall-E.

sau

unde se duce gunoiul când nu avem un preş sub care să îl pitim.