Tuesday, December 30, 2008

Turbulente III (A Christmas Story).




Prima oara cand am zburat cu avionul, am ascultat curios indrumarile pentru cazuri de urgenta; balet-mecanic-de-altitudine-cu-o-stewardesa-intr-un-tub-de-metal. Sfarsit fara aplauze, cu toate ca ea nu transpirase deloc.

La un moment dat ti se spune ca in caz de depresurizare masca de oxigen cade din marsupiul ei din tavan. Apoi esti invatat ca mai intai sa iti fixezi tie masca si abia apoi copilului sau persoanei cu dizabilitati, in cazul in care ca te insoteste vreunul din ei. Daca m-ai fi intrebat inainte, prima reactie ar fi fost sa spun exact invers. Dar vezi, ei au gandit bine actiunea - ma plesnesc cu palma pe frunte ca omul prost: sigur ca mai intai cel in putere trebuie sa isi puna masca, sa poata judeca limpede si sa fie in stare sa ii ajute si pe ceilalti, mai slabi.

Cumva la fel stau lucrurile si cu impartasania.

*****

“…limbajul scris si vorbit e un instrument necesar. Pentru unii oameni e indispensabil. Realitatea ne arata ca bariera limbajului poate fi depasita. Cand serveste doar comunicarii, probabil ca vocabularul acumulat pana prin clasa a 10-a ar trebui sa fie suficient. Dar limbajul nu e doar un instrument social si nu foloseste doar pentru comunicare. Unii oameni gasesc limbajul scris sau vorbit prea sarac iar cei inzestrati cu talent, recurg la exprimari paralele, cum ar fi cele vizuale sau musicale, pentru a transmite stari si idei mai complexe…”

In timp ce teoretizam eu asa ieftin, intru in vorba cu un prieten, pe net. Vorbim putin, apoi la sfarsitul conversatiei ii zic “Doamne ajuta!” asa cum inchei de o vreme cam toate discutiile.
Imi place aceasta chemare-urare: ii recunosc Lui Dumnezeu prezenta la toata discutia consumata, si il invoc sa ne insoteasca si dupa ce nu mai conversam. Este acceptul verbal ca in viata noastra El ne e partas nemarginit. El, Creatorul nostru, poate fi si prietenul cu care iesi la o bere, sau la un tenis. Cu siguranta Bunul Dumnezeu are simtul umorului si rade la bancuri, in aceeasi masura in care se intristeaza si plange cand prostia, nepasarea si rautatea noastra sunt de neoprit.
Un alt prieten imi spunea ca si Dumnezeu tremura de frig, si Lui ii e sete; ca Dumnezeu vine la mine pe strada.

De multe ori, la acest salut-invocare ti se intoarce tot: “Doamne ajuta!”. Desigur, mi-a raspuns si el.

“Doamne, ajuta!”

Revelatie instant. Mi-am dat seama ca acum am citit cea mai importanta virgula din viata mea. I-am multumit. Mi-a spus ca la randul lui, stie aceasta virgula de la un preot. O virgula care ar trebui pastrata din generatie in generatie, ca o taina.
Am simtit brusc ca aceasta virgula, da ritm, greutate, putere si smerenie. Da respiratie.
Fara ea, acest salut-urare-chemare-recunoastere devine rutina, ca un fel de: ‘neata!

Mi-am pus virgula cea noua si stralucitoare pe care o primisem cadou, in rucsac, langa sticla de apa. De-acum inainte am virgula la mine. M-am uitat in spate si am simtit graba cu care pana atunci acel “Doamne ajuta!” imi iesea din gura atat de imperativ, ca si cand i-as comanda eu Lui sa ma ajute si sa ii ajute si pe ceilalti…
Asa am inteles ca Dumnezeu iese cu mine la bere, dar nu se si imbata.

*****
Anul asta la serviciu (altul decat cel de anul trecut) oamenii si-au urat Merry Christmas. Si nu Happy Holidays, si nu Merry X-mass. Anul asta 30 de oamenii au facut un cor si au plecat sa cante colinde prin toate birourile. Acum inteleg si ma bucur cand aud ”Tatal Nostru” si in engleza, intr-o biserica ortodoxa romana. La radio timp de doua saptamani au dat concerte de Christmas, Joyeux Noel, Feliz Navidad. Old time carols.
La o benzinarie am iesit sa pun lichid pentru parbriz. Vanzatorul imi ureaza “Merry Christmas”. Ii intorc urarea si tanarul imi spune “I can’t believe that we still keep avoiding wishing “Merry Christmas” because of this “politically correctness” crap! But If is Christmas, how are we supposed to say? It’s Christmas and that’s all! I’m telling you my friend; this bullshit will gonna get to an end soon!”
In Ajun, anul asta ne-am strans mai multi romani, si am cantat colinde, dupa atat de multa vreme.

*****
Anul asta e iar destul de rau in Israel. Holly Land, Tara Sfanta. In general cand nu cunosti pe nimeni direct implicat si dezastrul e suficient de departe, la tine ajung doar stiri cu numere, care nu te ating nici cat cifrele din factura la mobil ingrasata de sarbatori. Sufletul nu mi-e indurerat ca acolo mor oameni. Mor si pe timp de pace, in fiecare moment si nu sufar pentru ei. Desigur, daca vine vorba, imi arat nedumerirea si tristetea ca suntem inca atat de primitivi incat ne agresam si ne omoram unii pe altii. Anul asta insa eu cunosc pe cineva de acolo. Un tip placut, regizor de film, evreu, care din pura coincidenta, a parasit Israelul in aceeasi zi in care noi plecam din Romania.
Parintii lui locuiesc la 30 de km de Fasia Gaza. Ieri, cand vorbea la telefon cu taica-su, auzea rachetele. Le-a zis cu voce de gluma, dar cu sufletul cat un purice, ca data viitoare sa nu il sune cu vesti proaste...apoi s-a uitat pe fereastra. Peste Toronto ningea linistit. Imi zice ca adevarul despre toata povestea asta e mai greu de descifrat decat ADN-ul uman. Imi zice ca el asa a copilarit, asa s-a jucat, ferindu-se de rachete. Bombe facute in casa, pe aceeasi masa pe care se mananca. La un capat al rachetei pustanii aprind fitilul si le lanseaza ca pe artificii, ascunsi in cate un tufis. Apoi se duc la disco. La celalat capat al rachetei, altii se duc la groapa.


Imi dau seama ca mai cunosc o Persoana de acolo. S-a nascut demult dintr-o Fecioara, intr-o pestera, pe paie, printre miei si vitei. Trei magi au venit de departe cu daruri, sa Il cinsteasca. Inca locuieste si acolo, si sufera la fiecare lovitura. Mare trebuie sa fi fost durerea Lui cand pruncii erau ucisi. Mare trebuie sa fie durerea Lui si in zilele astea, dupa 2000 de ani in care nu am invatat sa iubim.








Nota:
fotografiile sunt productie proprie. O compozitie cu ferestre din trei locuri diferite pe acelasi zid (un fel de multiculturalitate a ferestrelor :) si manerele-ingeri ca sa deschizi o usa de catedrala din Munchen.