Monday, September 17, 2007

The early morning white limo


Razvan Mitulescu 24 august 2007, Toronto

Ca sofer de limuzina lucrurile trebuie ca iti par anapoda. Dimineata te urci la volan, dupa ce mai intai ai dat roata tablaraiei pe 4 roti, sa vezi daca nu a capatat vreo zgarietura peste noapte. Sau vreo gaura in pneu. Nu trebuie sa aiba nici fire de praf pe ea, e alba. Ca zapada.

De la pranz incolo, ii duci cu limuzina - miri si mirese. “Cu limuzina aia am fost noi in ziua nuntii” vor zice ei. Unii dintre ei se despart mai apoi, dar niciodata nu pleaca la tribunal in limuzina. In portbagaj, duci valize. Odata ai vazut o fata intr-un film pe post de valiza. Pentru droguri. Le ducea din Columbia in America. O punga s-a spart in ea, fata a murit, niste barbati au taiat-o pe burta ca pe orice geanta de piele careia i s-a blocat fermoarul. Sa scoata drogurile.
Faci plinul. Te intorci acasa ca in fiecare zi, uiti cate perechi ai dus azi, cati oameni importanti, actori, mafioti, cate orgii ai vazut incepand inainte sa se ridice peretele despartitor dintre tine, doar soferul, si ei – doar calatorii decadenti ai limuzinei albe.

Despre vehicule

Eu sunt un vehicul. In mine calatoresc prin lume, o gramada de vise. In femeia mea a calatorit fiul meu, pe strada, si chiar si cu avionul. Si el avea un perete despartitor. Femeia mea – limuzina mama.

Copacul e un vehicul, in care frunzele calatoresc de la verde la ruginiu, pasarea e un vechicul, de la un copac la altul. Calatorul isi e propriul lui vehicul.
Muzica e o limuzina transparenta. Eu cant la chitara. Uneori. Alteori la blockflute sau saxofon. Rareori. Dar ma plimb cu limuzina de cristal a sunetelor. Cineva intr-un roman observa despre chitara ca e un instrument sarac. Nu ca pianul de exemplu, care are mult mai multe octave. Instrumentele nu sunt in competitie. Oamenii cred ca daca ei sunt mereu in competitie, si celelalte lucruri sunt la fel. Eu cred ca cineva suficient de talentat ar putea sa interpreteze o hora si la fluierul piciorului.

Aici aproape totul este despre vehicule. Aici masinile sunt ca pantofii. Musai sa te “incalti” dimineata cu ele. Totusi nu poti sa nu observi ca aici masinile sunt la fel de lipsite de farmec, ca si femeile. Conform unei zicale contemporane citadine din Romania - care nu duduie totusi de intelepciune ca vechile zicale - masina si femeia nu se imprumuta. Aici iti vine sa te descotorosesti de ele. Partea buna e ca cei insurati nu au ispite pe strada si la serviciu, nici macar de “clatit ochii”, cu atat mai putin sa le vina sa isi schimbe masina sau femeia prea des. Conceptul de “utility vehicle” inlocuieste cu success orice tendinte de stil si celor singuri, nu le ramane decat sa se apuce de baut ca sa poata sa doreasca “utility” femeile care populeaza locurile de aici in chip de mame, iubite sau femei singure, cam ca orice femei in general.


Despre materia care canta.

Modul Ionic. Misti usor mana din cot spre stanga. E un mod natural. Ceva ce ai mai auzit si te simti familiar cu notele care aluneca pe scala, ca niste copii care ies la joaca. Apoi incerci modul Doric – misti acum podul palmei inspre sus, Phrygian – capul inclinat spre dreapta - Lydian, Mixolydian si deja transpiri si te temi ca nu o sa poti respira in lumea aceea deodata stranie si aglomerata si iti imaginezi ca ar trebui sa fii extraterestru, poate klingonian. Te ridici incet la Aeolian si Locrian. Toate structurile astea traiesc acolo, agatate pe griff de corzi, in fiecare chitara. Stau tacute pana cand ajungi sa te cunosti cu ele. In lumea lor de lemn, fier, nylon si lac.

Despre cuvinte

Daca citesti un text in care literele din cuvinte sunt inversate, dar prima si ultima sunt corect puse, nu intampini nici o dificultate. Fraza are acelasi sens. Unii oameni oricum asa scriu. Dislexie. Ce auzi daca amesteci notele din Phrygian, dar mentii prima si ultima nota corect? Posibil distonie, dar nu e o afectiune, ci nepricepere.
Cuvantul poarta imaginea obiectului. Gandeste-te la un cuvant obscen. Daca ii inversezi literele din interior si ii pastrezi contextul, iti vine in cap aceeasi imagine, dar e cumva imbracata sumar, ca si cum cuvantul ar purta chiloti.
Structurile muzicale insa nu au imagine. Prin urmare nu pot fi obscene.


Povestea asta e un vehicul.

No comments: