Bucatarie.Intr-o vreme intram in magazine de haine vechi, si cautam prin buzunare urmele ultimului purtator. O pastila ca o capsula verde, un ambalaj de ciocolata din Chile, o hartie mototolita scrisa in chineza, o culoare tanara inca si un cantec deocheat. Odata am gasit niste viteze. Unii zic ca dacă ne-am putea deplasa cu viteze foarte mari (dar foarte foarte mari) am putea călători în timp. Şi numai în viitor. Si că nu e relevanta viteza cu care am ieşit din pântecele mamei, viteza perfuziei prin venele apusurilor mele de copil imbolnavit toamna, asteptand sa ma fac bine pe un pat de spital cu un coridor lung care se termina intr-un crematoriu; sau viteza cu care am cazut prima oara de pe bicicleta. Si nici viteza cu care am tras prima gură de vodcă la un chef cu Dire Straits tras prost, facandu-mi curaj sa invit o fata mult mai mare ca mine la dans si sfarsind cu gura cascata langa fereastra deschisa prin care fulgii de zapada cadeau direct pe limba si pe calorifer; nici viteza cu care am picat primul examen la facultate, sau viteza cu care am îmbătrînit, ori viteza cu care am iubit prima oara…si ca in realitate conteaza viteza cu care iti dai o a doua sansa.
Atelier.
Bărbaţii sculaţi devreme, au lame şi pămătufuri în mâini si spuma pe fata; si trec la bărbierit. Si când nu mai au nimic de barbierit trec la ziua următoare şi iar la bărbierit. Aşa îşi consumă ascuţimea bărbaţii (vezi Joyce) celor nouă mii de bărbiereli. Nu ştiu de ce nouă mii.
Le rămâne jazzul in folie de aluminiu la pauza de masă. Atunci vin muncitorii cu roabele în mâini, cu tractoarele în mâini, cu furnalele si conveioarele în mâini şi fluieră după tipele cu fuste mici şi pun pe ele tractoarele şi roabele şi macaralele, sub fuste le pun... şi apoi mănâncă paine si ceapă. Se întind puţin sub copaci, între pizda mă-sii şi meciul cu rapid de ieri, apoi pleacă cu umbrele copacilor facute sul sub braţ şi fluieră a năcaz…
Free jazz.
Living.
Pe liniile moarte ruginisera vagoanele si ceferistii. Sub pod, o locomotivă ca o cocotă batrana, îşi potrivea peruca de câte ori trecea vreun străin prin faţa ei.
-A ta e barca, tinere? zise o voce.
-Dacă stau pe ea nu înseamnă că e a mea! a răspuns oarecum iritat copilul, fără să se întoarca catre cel care vorbea.
-Mă gândeam să o cumpăr! mai zise omul.
Barca era o grămadă de fierătanii stalcite, pe care să cocoţase pustiul cu gândul să–si ridice zmeul. Daca te uitai dintr-un anumit unghi, aduceau cumva a corabie, dar acolo nu fusese niciodată apă. Omul se apucă să taie cu un ferăstrău metalul, fără să-l mai bage in seama pe copil.
In cantecul fierului, copilul se catara sus intr-un zarzar, pe cea mai inalta creanga si departe de zmeul lui priponit de un cal, printre gunoaie, schelete de vagoane moarte, de caiete dictando abandonate clasa a treia, chiuvete sparte si traverse ca niste biscuiti de lemn inveliti in catran si vată de stilcă – norii cumulus ai santierelor si gropilor de gunoi. Omul transpirat a făcut baloţi grei din tot armaghedonul cailor ferate şi dand drumul la cal, i-a agăţat de zmeul copilului. Apoi s-a urcat in varful mormanului de fier obisnuit cu glasul drumului şi tragand usor de sfoara zmeului, a zis nici tare nici incet „hai ma!” si s-a inaltat peste blocuri, pana nu s-a mai văzut.
Acasă nu l-au crezut pe copil şi daca nu ar fi venit insotit de un cal alb necunoscut prin zona, batrane-su i-ar fi tras o bataie serioasa pentru ca era deja al treilea zmeu pe care il pierdea.
Biblioteca.
Ne schimbam în spatele scenei, miroseam a transpiraţie şi a soldaţi. Niciodata permisiile nu sunt suficient de lungi ca sa iasa mirosul de cazarma. Apropiaţii veneau să ne felicite, noi îi primeam în chiloţi, in timp ce ne schimbam din actori in oameni. Ce spectacol, aţi fost nemaipomeniţi! Râdeam, cu cortina descheiata, şi ne dădeam coate, nu se prinseseră că sarisem text, că ne bâlbâisem, sau poate îi retinea un soi de respect tetra (polyester 30%) de la un comentariu obiectiv si fara menajamente. În armată insa, în fiecare dimineaţă ne schimbam din oameni in soldaţi; şi niciodată nu ştiam rolul. Nimeni nu ne felicita si nimeni nu comenta obiectiv. Purtam totusi a.z.p.-urile patriei, destul de subiectiv.
Vorbe grele, vorbe tehnice, cuvinte cu structuri si legi precise...o întreagă industrie literară.
Baia.
De când ai furat vasul acela din laboratorul de chimie, şi ai zis că o să prefaci toate culorile în animale şi minutele în ape, nu mai am linişte. Desi nu cred in alchimie.
Mă uit la sticla lui intortocheata cum stă pe dulap, cu lichidul lui albastru în venele carliontate şi mă gâdesc să…
-Mai pune tu odată melodia asta, te rog! zici tu din baie.
Apuc cu grijă infinită braţul mecanic si neverosimil, cu echilibrul lui intr-un varf de ac, şi îl aşez ca un balet să mai brăzdeze o dată vinilul electrecord, plugar muzical.
Tu ieşi din duş cu minutele curgând bălţi pe covor şi mai apuc să muşc dintr-un tigru bine copt.
Terasa.
Scrisul e ca mersul pe malul apei: uneori te udă, alteori doar îţi intră nisip în pantofi. Ce ai prefera sa gasesti aduse de valuri la mal? O sticla cu un S.O.S. inauntru sau o lampa cu duh platitor de chirie care sa iti indeplineasca dorintele…
Tot ce nu am mai fotografiat. Tot ce nu am mai scris.
Totul îmi pare nou.
Călător pe-un ou.
.jpg)
No comments:
Post a Comment