The Unknown

       Întotdeauna începe simplu. Și întotdeauna se complică la final. Nu e suficient să provoci hazardul și el să îți și răspundă; trăia cu teama că mesajele lui nu vor fi niciodată citite, așa cum se temea că nu îi va fi dat să urce măcar o treaptă pe vreuna din scările evolutive posibile.

      Era prima oară când punea un mesaj. Dar nu știa ca avea să aștepte câteva zile printre rafturi. Venea dimineața și pleca seara. Începuse să se teamă că vânzătorii îi vor interzice să mai intre în magazin: petrecea prea mult timp pe acolo. Dar spre surprinderea lui, nimeni nu îl întrebase nimic, ba chiar doi dintre casieri începuseră să îl întâmpine cu un mic zâmbet. Altfel, propriile-i haine începuseră să miroasă ca cele din raft. Cu toții știm că într-un magazin de second hand hainele au acel miros specific, molipsitor, mirosul celei de-a doua vieți. Așa se explică de fapt de ce timpul nu are miros : timpul nu își trăiește niciodată a doua viață. 

      Pe el îl fascina ideea că hainele pot să ducă ceva din personalitatea celui care le-a purtat către următorul purtător. Sunt oameni care inconștient poate  chiar se tem de acest lucru și de aceea nu poartă niciodată hainele altuia. Mai ales pe-ale necunoscuților. 

       

     (eu unul dacă mă întrebi, oricât de spălat ar fi tot nu aș purta Trecutul Altuia) 

     Pândea ca cineva să ia acea jachetă. Mesajul îl pititse în buzunarul de la piept și desigur, nu spera ca acela să fi căutat chiar pe loc în magazin, prin buzunare. Așa că jocul lui era următorul: după trăsăturile cumpărătorului urma să țeasă o posibilă urmare. O față tristă ar fi lăcrimat cumva alinată de duioșia acelor câteva rânduri; un chip aspru ar fi mototolit hârtia aruncând-o fără o vorbă; cineva mai relaxat s-ar fi oprit o clipă frământând bucată de hârtie între degete, apoi ar fi început o căutare pe internet la numele și numerele de pe hârtie (ar fi renunțat mai apoi, poate descurajat de multitudinea de variante sugerate). 

      Dar jacheta a fost scoasă din raft de o femeie. Evident, nu o cumpăra pentru ea, doar era o jachetă bărbătească.  Cu gesturi rapide ea a început să caute prin toate buzunarele. Inima lui bătea puternic, surprins de șansa nesperată de a vedea reacția la mesaj. Fără să știe că e privită, ea se întorsese cu spatele în direcția lui; scria la rândul ei pe biletul găsit. Apoi grăbindu-se către ieșire, a bagat biletul într-o altă haină, după care a dispărut.

    Fără să stea pe gânduri, el s-a dus la prima haină posibilă a drumului ei, să găsească răspunsul. Urmară câteva zeci de minute tensionate, lumea începuse să vorbească. Trebuia să afle ce îi fusese scris…așa că se hotărâ să caute prin buzunarele tuturor hainelor din magazin ‘’Și la nevoie prin buzunarele tuturor hainelor purtate vreodată în lume!’’

 

 

       Ce a urmat a fost neprevăzut. Nu a găsit niciodată răspunsul căutat, însă cu timpul asta încetase să mai fie relevant pentru el. Ceva mult mai puternic îl mâna acum: găsise alte mesaje, alte răspunsuri, povești inimaginabile…de la simple chibrituri, bricege și liste de cumpărături, până la nasturi de diamant, săbii escalibur, păsări phoenix, pietre cu legi de foc, herghelii de cai sălbatici, valuri cu coame de aur, pești cu cap de taur și ochi algoritmici, cântece ascunse prin cusături, ori mirosuri care îi înțepau degetele ca niște ace…Toate aceste descoperiri aveau să îi contureze harta unui loc fantastic, în mijlocul căruia îmbătrânea și uneori ca prin vis i se arăta un monument pulsând de viață; el întreba umbrele care treceau pe acolo și i se șoptea că este Îngerul Necunoscutului. Cu cele mai firești gesturi se așeza în genunchi și încerca să muște din piedestal, înfometat. Dar piedestalul se retrăgea în sine însuși. Înainta încet și iar încerca să muște, până când reușea să-l atinga…dar dinții i se rupeau cu un pocnet sec. Dinții îi erau din lemn, unghiile lui erau de lemn, lacrimile erau de lemn…

 

     Niciodată n-a mai reușit să își dea seama dacă acel delir era chiar viața lui ori va veni un moment când visul se va sfârși. Între timp, monumentul îngerului necunoscut creștea cu fiecare răspuns…

 

     Din când în când își reîntâlnea în vreun buzunar, propriile-i mesaje. Și uneori lacrima la duioșia cuvintelor din mesaj, alteori cu o expresie aspră și fără vreo vorbă arunca hârtia...

***

nota: desenul este facut de Darie si se numeste "The Unknown". Acest desen m-a inspirat. Thank you, my son...

    

Straight Line Faith

Tibi Frim

07 dec 2007

Bucuresti

De foarte mult timp am inteles ca drumul spre Big Boss eu il vad ca pe un con cu 'Mnealui (as fi scris apostrofu' cu majuscula, da' nu ma prind cum) in virf si cu noi pe cercul de la baza conului. orice drum e bun, de acolo, de pe cerc, pina in virful Lui, atita vreme cit urca, fie si abia perceptibil. i-am scris si lui Razvan despre perceptia mea ultima asupra relatiei hominidului cu Sefu'. vezi ca nici nu-I zic Dumnezeu. asa am fost invatat ca I se zice, da' poate ca Lui I zice altfel, poate ca Isi zice altfel. si de pe cercul cel de la baza conului sint o infinitate de drumuri spre El.
asadar,

Straight Line Faith

nu cred ca ti-am povestit cum am ajuns eu la El. si eu de pe un punct, pe cararea mea. in liceu citeam in draci (iar cuvintul asta e perfect aici, chiar daca nu merita sa fie un cuvint) niste traduceri din limba rusa, calauza ateistului le zicea. era o serie intreaga, mai groase si mai multe decit Scriptura. mi-ar fi fost mai usor sa citesc Biblia si sa scriu cite un NU in fata fiecarui verset. da' prostu' 'i prost, le citea pe alelalte. si mai prosti aia care le-au scris. numai gindeste-te si tu cite carti trebuia scrise ca sa combata Una singura. numai de aici puteam deduce ca Cea singura e mai tare decit maculatura ailalta. in fine, vazindu-ma pe mine un prof adincit in cele lecturi, a inceput sa se joace cu mine. nici macar nu era prof, ci un golan de inginer de avioane, care prefera sa predea tehnologia prelucrarilor mecanice la balcescu / bratianu. tipu' era baptist, intr-un continuu conflict cu securitatea, scandalagiu si cu spatele oarecum pazit de comunitatea lui. trecuse la baptisti doar ca sa se protejeze, in esenta era ortodox neaos. argumentul lui forte, printre alte multe, a fost ca sa nu ma apuc sa dau cu pietre in ceva pina nu "ascult" si partea adversa. mi-a zis ca asta e un principiu de bun simt la orice judecata. si m-am lasat convins si m-am dus la o adunare de-a lor. aveau casa de rugaciune vizavi de posta veche. acum, din cite tin minte, ca n-am mai luat seama, i-au zis biserica, i-au facut un fel de turla rotunda, iar nu tepoasa ca la adventisti, si i-au pus cruce-n virf. mai gindeste-te ca veneam dintr-o familie care, pe linia tatalui, era adventista, insa cu o bunica rebela, care si-a botezat ultimii doi copii ortodox, adica pe tata si pe frate-sau geaman. sora lor mai mare a murit adventista. bunica nu mai stiu ce credea cind a murit. in fine, venea dintr-o america cu multe religii si parintii ei erau adventisti si asa a fost ea crescuta.
ei bine, cind am intrat pe aleea casei lor de rugaciuni, lume multa adunata acolo si imbracata ca negrii aia de care-mi zici tu, tipu' mi-a iesit inainte si mi-a tras doua palme de-am vazut stele verzi. n-am apucat sa vad reactia celorlalti, ca eram chiaun. si atunci tipu' mi-a miriit la ureche ca n-a vrut decit sa ma aduca in fata Lui Dumnezeu, da' sa ma duc la biserica in care am fost botezat, iar nu la sarlatanii aia de baptisti. si m-a luat de umar si m-a tirit, la propriu, la Sfintu' Gheorghe. alt drum pe pinza conica, vezi bine.
si de-aia, cum ziceam, drumul conteaza si nu de unde pleci. si nu conteaza nici macar ce religie ai, daca crezi in dumnezeu. si cred ca n-ar trebui sa ne mai impaunam ca sintem ortodocsi. am avut norocul sa ne nastem asa, fara sa facem nimic special. poate ca unul, dintr-o alta biserica, scientologica sa zicem, a fost crescut de parintii lui, pe care ii iubeste si-i respecta si nu le iese din cuvint, asa. da' poate ca ala are o credinta mai puternica decit a mea si-si fringe inima mai des decit mine si face mai multa milostenie.
uite, nu cred ca am apucat sa vorbim despre asta vreodata. la Facerea, capitolul I, versetele 26-27 parca, zice asa: "si a zis Dumnezeu sa facem om. dupa chipul si asemanarea Noastra sa-l facem. si l-a facut, parte barbateasca si parte femeiasca". abia la capitolull II, parca versetele 6-7 zice cum l-a facut pe om din tarina si i-a suflat in nari suflare de viata, cu porunca de a creste si a se inmulti, sa stapineasca pamintul. vezi, pina la facerea omului ala de la capitolul I, pe toate le-a facut din zicere. a zis si s-au facut. nici o diferenta intre iarba si flori, jivinele de tot felul si omul ala. s-a zis si s-a facut. partea frumoasa este ca Hristos a iesit din neamul celor facuti de Dumnezeu Insusi, cei cu suflare de viata in nari, si exact astia nu L-au recunoscut, asa ca Omu' s-a "resemnat" si s-a dovedit a fi Dumnezeu pentru ailalti, facuti din zicere. da' sa revin la capitolul I. ai vazut teapa? a zis ce-l face pe om dupa chipul si asemanarea Lui si l-a facut numai dupa chip. fac o paranteza, ca aici e o alta chestie misto: Hristos a fost din veac, altfel n-avea Dumnezeu cum sa-l faca pe om dupa nici un chip, de vreme ce Tatal nu are proiectie / infatisare antropomorfa. inchid paranteza. deci, teapa. a zis ca-l face dupa chip si asemanare si l-a facut numai dupa chip. nici vorba de asemanare. si zicea undeva Sf. Vasile ca asemanarea era, de fapt, o porunca, sa tinda omu' sa devina astfel, avind chipul Lui Dumnezeu.
si aici intervine ortodoxia. ea ne zice ca putem dobindi asemanarea lepadindu-ne de pacate, asta fiind o conditie necesara dar nu si suficienta. asemanarea vine chiar din Sfinta Impartasanie, care ne face una cu Hristos. e o scurtatura, de fapt. te-ai prins? de-aia zic totdeauna ca sintem niste mari norocosi ca sintem ortodocsi si ca asta e o scoala mai buna decit alte biserici, care ne invata si ne ajuta cum sa tindem catre asemanare.
eu, unul, ii apreciez mai mult pe ceilalti, din punctul asta de vedere. pentru ei e mai greu, biserica lor nu le da nici o scurtatura. exclud de aici sarlatanii aia cu batistele verzi si ce-or mai invirti ei. neortodocsii trebuie sa munceasca mai mult, mai cu seama cei care nu se impartasesc, insa probabilitatea ca ei sa faca cele cinci fapte mintuitoare e mai mare. pentru ca, in definitiv, dupa asta o sa fim judecati si nu dupa cite impartasanii am luat in timpul vietii (altfel spus, de cite ori ne-am facut una cu Hristos). adica, sa-l imbracam pe cel gol, sa-l hranim pe cel flamind, sa-i dam de baut celui setos, sa-l cercetam / alinam pe cel bolnav si pe cel inchis. punct. cine le face pe astea cinci nici nu trebuie sa fie crestin ca sa se mintuiasca la judecata. poa' sa fie foarte bine budhist, musulman sau hindus. si cred ca, mai degraba, de-aia bisericii noastre ii zice orto, pent' ca te ia de mot si te trage in virful conului pe generatoare, pe linie dreapta, pe drumul cel mai scurt, si nu te lasa sa ratacesti cu pastorul tau pe nu stiu cite spirale, fara garantia ca vei ajunge in virf intr-o singura viata. si poate ca si aia care cred in reincarnare au dreptate, ca poate lor nu le ajunge o singura viata sa ajunga in virf, dupa religia lor ratacitoare in nesfirsite spirale.
si inca ceva de apreciat. la Apocalipsa zice asa: "iata, stau la usa voastra si bat. de Ma va auzi cineva si va deschide, voi intra si voi cina Eu cu el si el cu Mine".
"stau la usa si voastra si bat" = El e disponibil pentru toti, cu program non-stop.
"de Ma va auzi cineva [...]" = unii aud, altii is fuduli de urechi.
"[...] si va deschide" = aia care aud au libertatea de a deschide sau nu.
"voi intra si voi cina, Eu cu el si el cu Mine" = asta s-a mintuit, a dobindit asemanarea.
ei bine, "de ma va auzi cineva si va deschide" e cheia. aici se vede cum i-a dat Dumnezeu omului libertatea de a-L alege. si de-aia zic ca sint de apreciat, totusi, neortodocsii care boteaza omu' la maturitate, in deplinatatea facultatilor mintale (e virful de sarcina al creierului, ca de acolo inainte incepe sa se degradeze, neuronii sa-i zica pa), sau catolicii, de pilda, care cer enoriasilor o confirmare la paispe ani. e o minima certificare a faptului ca omu' L-a auzit si-I deschide pentru ca e un om liber si pentru ca asa vrea el. si probabilitatea de credinta a astuia e mai mare decit a unui ortodox botezat cu cacatelu' 'n popou, care ajunge matur si nici nu stie ce hram poarta. sansa astuia din urma, insa, e mai mare de data asta, pent' ca il cresc parintii lui ca pe un ortodox, se duce la biserica si profita de scurtatura, de impartasanie adica.
nu voiam sa zic decit ca lucrurile sint impartite in lume cu voia Sefului. le stie El pe toate, de ce le-a rinduit, cum le-a rinduit. si de-aia va mai zic ca sinteti norocosi, si Darie deopotriva ca va are, pentru ca v-ati luat "scurtatura" cu voi in multimea aia de spirale ratacite. da' nici aia nu trebuie judecati sau vaitati, au si ei sansele lor, poate ii mai luminati si voi, macar unul si nu e putin deloc.

*************************
**********************************************************************************
****************


Multumesc Tibi ca m-ai lasat sa public aceasta marturisire intima.
Razvan

fotografia: Tobiroo Effect
realizare: Razvan Mitulescu